Lumea în care trăim este diversificată, cu milioane de specii de animale și plante, specia dominantă fiind – ființa umană. Rasa umană, care este răspândită pe tot globul, aparține unei singure specii- Homo Sapiens- dar cu siguranță nu toți arătăm la fel. De la limbaj, cultura și până la aspectul fizic- înălțime, greutate, forma și culoarea ochilor, culoarea părului, ființele umane au multe lucruri care le personifică și îi fac unici.
Cu toate acestea, dacă toți aparținem aceleiași specii, nu ar trebui ca inclusiv culoarea noastră de bază a pielii să fie aceeași? De ce unii oameni au pielea închisă și alții au pielea deschisă?
Culoarea pielii este controlată de șase gene principale din corp, iar acest machiaj genetic este determinat în mare parte de părinți și de generațiile care au venit înaintea lor. Așa funcționează selecția naturală.
MELANINA
Culoarea pielii noastre este determinată de un pigment numit melanină, iar în timp ce toată lumea are melanină (atât pielea deschisă, cât și pielea închisă la culoare), melanina se prezintă însă în forme și raporturi diferite. Cele două tipuri de melanină sunt eumelanina, respectiv feomelanina. Eumelanina este parte componentă în principal în nuanțele maro și negru, în timp ce feomelanina apare în nuanțele de roșcat și blond (galben). Cromoforul melanina este produs de un grup specializat de celule numite melanocite.
Factorii care determină culoarea pielii.
Înainte de a afla de ce avem diferite culori de piele, ar trebui să înțelegem mai întâi știința de bază din spatele culorii pielii noastre. În primul rând, nu există „negru”, „alb”, „roșu” sau „galben” în ceea ce privește culoarea pielii. Există pur și simplu amestecuri de culori și variații, în funcție de bagajul dvs. genetic.
Culoarea pielii depinde de:
- cantitatea de pigment melanic care conferă nuanțe de la pielea albă (lipsa pigmentului), până la cea neagră (excesul de melanină). Cantitatea de melanină este determinată genetic, dar variațiile culorii pielii, după latitudinea geografică (de la pol la ecuator), arată și o adaptare. Melanina variază între anumite limite și în funcție de expunerea la razele ultraviolete.
De exemplu, cineva cu pielea foarte închisă ar produce în primul rând eumelanina, în timp ce europenii cu pielea deschisă ar putea produce o majoritate de feomelanină. Un alt factor de determinare a culorii pielii, la fel de important ca și tipul de melanină, este și mărimea și numărul de particule de melanină. Melanina este produsă în celule specializate numite melanocite, dar acestea nu se comportă la fel pentru toți oamenii. Unii oameni produc în mod natural mai puțină melanină, ceea ce înseamnă mai puțin pigment și o piele mai deschisă la culoare. Alte persoane posedă mai puține melanocite decât în mod normal, ceea ce duce, de asemenea, la mai puțin pigment și la o piele mai deschisă la culoare. Grupuri de melanocite la persoanele cu piele deschisă apar adesea sub formă de pistrui, în timp ce zonele lipsite de pistrui vor fi de obicei extrem de deschise. Oamenii își pot schimba temporar culoarea pielii prin bronzare, ceea ce stimulează în esență producția de melanină pentru a proteja pielea împotriva expunerii la UV.
- gradul de vascularizație capilară determină nuanța roz-roșie. Culoarea pielii depinde și de cantitatea de hemoglobină. Pielea copiilor mici este bogat vascularizată și mai subțire, motiv pentru care e rozalie.
- grosimea pielii influențează culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subțire și e roza, pielea de pe palme și tălpi are o culoare gălbuie datorită stratului cornos (keratinei) mai ales în condiții de hiperkeratoză. Abundența keratohialinei (strat granulos) conferă pielii o culoare albă.
Culoarea pielii depinde de diverși factori, printre care se numără și fluxul sangvin, dar principalii factori sunt trei: melanina (maro), keratina (galben), keratohialina (alb) și hemoglobina (roșu).
De ce există diferite culori de piele?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne întoarcem în timp, când „oamenii”, așa cum îi știm, au inceput să-și piardă blana și să meargă în picioare. Din acel moment, „oamenii” au fost sensibili la procesul nesfârșit de selecție naturală, în care genele favorabile au promovat trăsături care au ajutat să supraviețuiască, gene care au fost transmise generațiilor succesive. Cea mai importantă adaptare pe care oamenii timpurii au dezvoltat-o a fost chiar capacitatea de a supraviețui soarelui.
În inima Africii sahariene, unde se crede că toți oamenii au provenit inițial, soarele este incredibil de intens. Pentru primii oameni care trăiau în apropierea ecuatorului, aceștia se aflau sub acțiunea luminii soarelui și radiațiilor pe tot parcursul anului. Radiațiile UV excesive pot fi foarte nocive pentru piele, ducând la mutații celulare, riscuri crescute de cancer și distrugerea vitaminelor esențiale în organism. În mod convenabil, melanina funcționează ca un scut împotriva radiațiilor UV, protejând astfel celulele de numeroasele pericole ale expunerii în exces. De-a lungul a mii de generații, pe măsură ce pielea strămoșilor noștri a devenit din ce în ce mai expusă la lumina soarelui, oamenii s-au adaptat să aibă niveluri mai mari de melanină, în special eumelanina, pentru a bloca acele raze dăunătoare.
Din acest motiv, întâlnim oameni cu pielea închisă cel mai frecvent în apropierea Ecuatorului, unde lumina soarelui abundă pe tot parcursul anului; acest lucru se extinde dincolo de Africa și în Asia, America de Sud și Orientul Mijlociu!
În urmă cu mai puțin de 100.000 de ani, culoarea pielii a început să se schimbe. Marea majoritate a oamenilor aveau pielea închisă de-a lungul istoriei lor. Cu toate acestea, pe măsură ce ființele umane au început să se răspândească pe tot globul – în Europa, Asia de Nord și, în cele din urmă, în America, au descoperit zone cu un soare mai blând. Aici a apărut cea de a doua situație din istoria umană a culorii pielii – deficiența de vitamine.
Nevoia de Vitamina D.
Una dintre vitaminele cheie pentru sănătatea umană este vitamina D, care ajută organismul să absoarbă calciul și alte minerale esențiale pentru creșterea și sănătatea oaselor. Din păcate, principala noastră sursă de vitamina D este legată de soare care ajută de fapt la sinteza vitaminei D în piele, în combinație cu un alt produs chimic. Astfel, pentru persoanele care trăiesc in clima mai rece sau zone care se confrunta cu lipsa soarelui pentru perioade îndelungate de-a lungul anului, înseamnă blocarea radiației solare și, astfel, lipsă de vitamina D.
Adaptarea inversă s-a produs pe măsură ce umanitatea s-a răspândit pe planetă spre diferite clime și, în cele din urmă, culoarea pielii lor s-a estompat de-a lungul multor generații. În nordul Europei sau în Scandinavia, unde lumina soarelui este limitată mult timp pe parcursul anului, pielea oamenilor este extrem de palidă, aproape translucidă, pentru a se asigura că atunci când sunt expuși la lumina prețioasă a soarelui, pielea lor este capabilă să facă suficientă vitamina D pentru a menține un corp sănătos!
Așadar, culoarea pielii este mai mult decât o trăsătură a adaptabilității la viața pe Pământ. Culoarea pielii poate absorbi lumina, dar cu siguranță nu reflectă caracterul.
Clasificarea tipului de piele Fitzpatrick.
Sistemul de clasificare a tipului de piele Fitzpatrick a fost dezvoltat în 1975 de medicul dermatolog Thomas Fitzpatrick. Acesta a fost președinte al departamentului de dermatologie de la Harvard Medical School și șef al Serviciului General de Dermatologie din cadrul Spitalului General din Massachusetts timp de aproximativ 30 de ani. Este încă descris drept „părintele dermatologiei academice moderne” și este considerat drept „cel mai influent dermatolog din ultimii 100 de ani “, în parte pentru că a antrenat atât de mulți dintre liderii din domeniu. Deci, vorbim de o somitate în domeniul medical ce a lăsat moștenire un studiu- scara Fitzpatrick a fototipurilor de piele– care a descris comportamentul comun de bronzare al diverselor tipuri de piele și un sistem de calcul folosit de mulți profesioniști în îngrijirea pielii pentru a determina modul în care cineva va răspunde sau reacționează la tratamentele cosmetice. De asemenea, Fitzpatrick a lucrat cu alți cercetători și cu industria pentru a dezvolta și testa unele dintre primele ecrane solare moderne. A fost un dezvoltator al terapiei PUVA pentru tratamentul psoriazisului și a altor afecțiuni ale pielii.
Revenind la scala de clasificare a tipului de piele Fitzpatrick, aceasta scală se concentrează asupra potențialelor reacții de iritație – arsuri – și hiperpigmentare. Ambele pot fi indicatori buni în alegerea tratamentelor cosmetice. De exemplu, clienții încadrați cu fototipul I de piele au o tendință mai mare spre iritare, dar mai puțin, teoretic, pentru dezvoltarea hiper-pigmentării. În schimb, fototipul închis de tip VI al pielii Fitzpatrick nu va fi la fel de ușor iritat și va avea o tendință extraordinar de mare spre pigmentare.
Cum determinăm fototipul pielii conform Fitzpatrick?
Cu ajutorul unui chestionar, acordarea unui punctaj fiecărui răspuns și la final se interpretează scoringul înregistrat.
